Scarificarea:
este recomandat să faceți această operațiune cu ajutorul unui scarificator profesional, electric sau pe benzină, pentru a obține cele mai bune rezultate.
Scarificarea are mai multe roluri, și anume îndepărtarea firelor uscate de iarbă, rezultate în urma condițiilor de iarnă, dar și curățarea zonelor mai umbroase ale peluzei de mușchi. În acest fel gazonul este împrospătat, pământul este curățat de resturi vegetale moarte sau de speciile nedorite, și firele noi de iarbă au mai multă putere să pornească în vegetație, refăcând peluza de gazon. Atenție la smocurile de iarbă uscată scoase, ele trebuie adunate în întregime, nu lăsate pe iarbă. Chiar dacă scarificatorul are și coș de colectare, se mai pot pierde pe alocuri resturi. O verificare a suprafeței de gazon, după finalizarea acestei operațiuni, este necesară.
Aerarea solului:
aceasta se face cu ajutorul unui aparat special - de multe ori scarificatorul, fie el electric sau pe benzină, are și un tambur de aerare. Deci, nu vă trebuie două dispozitive, ci doar unul cu mai multe accesorii. Aerarea este la fel de importantă ca și scarificarea. Prin această operațiune veți face mici găuri în pământ, ceea ce va permite o bună circulație a microorganismelor în sol și a diverselor animale benefice (de ex. râmele). Dar mai mult decât atât, veți afâna pământul, și astfel sămânța aruncată pentru revitalizarea peluzei va germina mai ușor, iar îngrășământul va penetra mai bine solul.
Fertilizarea gazonului:
Ca și alte plante gazonul are nevoie de nutrienți pentru a supraviețui. Datorită competiției dintre lăstari pe de o parte și a cosirii porțiunilor din suprafața de fotosinteză pe de altă parte, gazonul poate deveni deficitar în nutrienți. Pentru creștere gazonul are nevoie de 16 elemente chimice esențiale. Trei dintre acestea (carbonul, hidrogenul și oxigenul) se regăsesc în aer și în apă. Restul de elemente trebuie luate din sol și fertilizanți.
Azotul, fosforul și potasiul sunt cunoscuți ca nutrienți primari deoarece plantele le folosesc în cantități mari.
Prima grupă de fertilizanți
Azotul este cel mai important element pentru gazon .El determină creșterea rapidă și dă gazonului o culoare sănătoasă. Din cauza unor forme de azot găsite în sol, majoritatea recomandărilor fertilizanților pentru gazon sunt bazate pe aceste cantități de azot aplicate.
Gazonul are nevoie de fosfor într-o cantitate mai mică decât azot, dar fosforul este esențial pentru o creștere sănătoasă. El stimuleaza formarea și creșterea puternică a rădăcinilor. De obicei solul conține suficient fosfor pentru instalarea gazonului, dar fertilizanții aplicați înainte de instalare, care sunt bogați în fosfor, pot ajuta tinerele plante.
Potasiul întreține gazonul și îl ajută să reziste la trafic intens, boli și să conserve apa. Ca și azotul, potasiul este găsit în sol, dar în cantități mai scăzute.
A doua grupă de fertilizanți (calciu, magneziu și sulf)
Sunt necesari pentru gazon într-o cantitate mare, dar nu așa de mare ca cei din grupa primară. Acești nutrienți facilitează asimilarea de către gazon a azotului, întărește rădăcina. Gazonul nu cere în mod normal sulf, dar dacă este necesar, administrați sub formă de sulfură de calciu.
Chiar dacă plantele folosesc cantități mici de micronutrienți (fier, mangan, zinc) aceștia sunt esențiali pentru creșterea primară și secundară. Este recomandat ca aplicarea acestora să se facă doar când testarea solului indică o deficiență.
Micronutrientul care lipsește cel mai mult din gazoane este fierul, mai ales în solurile alcaline. Dacă gazonul nu devine verde prin fertilizarea cu azot, atunci are nevoie de fier.
Fiecare gazon are un nivel optim de fertilizare. Oricum există o serie de factori care intervin în procesul de fertilizare și anume ce fertilizatori și cât de mult aplicăm. De exemplu, irigatul excesiv determină pierderea de azot din sol și conduce la creșterea rapidă a gazonului. Așadar gazonul irigat va avea nevoie de cantități mai mari de azot decât cel neirigat. Solurile nisipoase au tendința să fie infertile și oricum pierd nutrienți; solurile argiloase au caracteristici opuse. Creșterea gazonului pe sol nisipos necesită o fertilizare mai puternică decât pe soluri argiloase. Resturile rămase de la cosit returnează nutrienți gazonului în procent de 30% din totalul cerut.
În timpul primăverilor și verilor târzii, este esențial cositul frecvent. Pericolele permiterii creșterii prea înalte a gazonului sunt punctate la cap. "Tunderea gazonului", deci gazonul trebuie păstrat la înălțimea recomandată, indiferent cât de activă este creșterea.
La prima vedere s-ar părea că fertilizarea gazonului este un lucru nerentabil deoarece implică un cost suplimentar și apoi o cosire pentru obținerea unui gazon mai verde. Într-adevăr gazonul este mult mai atractiv dacă este de un verde mai închis dar în aceeași măsura este important să consolidăm rezistența gazonului la boli. Azotul se elimină foarte repede din sol datorită faptului ca este hidrosolubil, iar fosforul și potasiul se elimină mai încet. Dacă cantitățile pierdute nu sunt înlocuite, gazonul își schimbă culoarea și pălește. Fertilizanții sunt necesari într-o cantitate nici prea puțină, dar nici prea multă. Gazonul bine administrat necesită un program regulat de fertizare.
Ploaia și irigațiile transformă nutrienții în fertilizanți și îi transportă în sol, unde microorganismele descompun fertilizanții într-o formă care este disponibilă pentru plante care asimilează nutrienții prin intermediul rădăcinilor și sunt transportați la frunze prin intermediul sistemului vascular (liniile roșii). Plantele se folosesc de nutrienți și de energia primită de la soare pentru a crea carbohidrați care sunt stocați în rădăcini, stolomi și "crown" (liniile galbene).
Când fertilizăm?
Pare o întrebare simplă, dar nici o altă operație în procesul de îngrijire a gazonului nu crează confuzie și neînțelegeri ca perioadele de aplicare a fertilizării. Există o regulă generală care poate fi urmărită aproape de toată lumea. Este foarte bine să se fertilizeze gazonul atunci când este în perioada activă de creștere. Această perioadă este de obicei martie-septembrie. Spre sfârșitul primăverii se recomandă utilizarea unui fertilizant mai puțin solubil pe această cale reușindu-se a fi disponibil plantelor în perioadele de stres din timpul verii, crescând astfel rezistența plantelor la seceta.
Fertilizările de toamnă (septembrie) determină ținerea în vegetație a gazonului, acumularea carbohidraților care vor avea un rol important în perioada de iarnă, (măresc rezistența la iernare) precum și la pornirea rapidă în vegetație în primăvara viitoare. Sintetic sunt prezentate sugestiv dozele de ferilizare și perioada de aplicare. Aceste doze trebuie să aibă însă la bază analizele de sol.
Pentru terenurile de sport cu vechime de peste 2 ani, constituite din Lolium perenne și Poa pratensis pentru solurile slab aprovizionate (conform analizelor), se recomandă 100 kg azot substanță activă aplicată astfel:
- 25kg/7500 mp azot substanță activă la pornirea în vegetație
- 25kg/7500 mp azot substanță activă aprilie-mai
- 25kg/7500 mp azot substanță activă iunie
- 25kg/7500 mp azot substanță activă septembrie
Pentru terenurile de sport constituite din Festuca arundinacea se poate aplică 60% din norma în sezonul rece (toamnă - iarnă) și 40% se va repartiza în timpul perioadei de vegetație.
Fosforul și potasiul se vor aplica doar dacă analizele de sol o cer.
Pentru gazonul de ornament, dacă analizele de sol relevă necesitatea efectuării fertilizării, atunci dozele de azot și repartizarea acestora vor fi astfel:
- 0,6 kg azot substanță activă/100 mp-martie
- 0,15 - 0,20 kg azot substanță activă/100 mp în fiecare lună până la începutul toamnei (septembrie)
